Articole

Ce chitara sa-mi cumpar?

Ce chitara sa-mi cumpar?

De multe ori auzim intrebarea ce tip de chitara sa aleg atunci cand doresc sa invat sa cant la chitara sau ce chitara este buna pentru incepatori?

In primul rand vom alege chitara in functie de varsta si apoi in functie de genul muzical pe care doreste fiecare sa-l invete.

Astfel, pentru copiii intre 5, 6, 7 ani si poate chiar pana la varsta de 13 – 14 ani, este indicat sa alegem pentru inceput o chitara clasica. 

Putem alege o chitara acustica pentru o categorie de varsta intre 12 si 90+ de ani( da, nu radeti, exista persoane care doresc si sunt interesate chiar si la aceasta frumoasa varsta sa invete sa cante la un instrument. Chiar eu am avut norocul de a intalni un domn in varsta de 70 ani care a venit la cursurile noastre de chitara cu gandul de a invata sa-i cante sotiei o serenada cu ocazia aniversarii lor si de atunci am zis mereu ca muzica, iubirea si buna dispozitie nu au varsta. Felicitari! )

Revenind la subiectul nostru, pentru copilasii mai sensibili, care sunt tentati sa renunte foarte usor la primul hop, la prima durere de degete, exista o varianta de a schimba corzile chitarei cu unele mai moi.

Cum alegi o chitara ? La ce trebuie sa fi atent ?

Pe masura ce copiii avanseaza, se poate opta pentru o chitara acustica, electro-acustica, electro-clasica sau chiar catre o chitara electrica, in functie de genul muzical pe care si-l doreste fiecare copil.

Odata ce un copil canta deja la o chitara clasica, poate sa treaca mult mai usor catre o chitara acustica.

Chitara clasica este foarte buna si pentru adultii care au degetele putin mai groase si palma putin mai mare, intrucat griful unei chitare clasice este mai lat decat cel al unei chitare acustice.

Am intalnit adulti care puteau apasa fara probleme pe corzile metalice ale unei chitare acustice, insa problema cea mai mare era ca nu puteau apasa deodata doar pe acele 2 sau 3 taste, fara a atinge si alte corzi vecine de sus sau de jos.

Problema s-a rezolvat foarte bine prin schimbarea cu o chitara clasica, astfel griful mai lat a permis asezarea degetelor si apasarea tastelor fara a atinge si alte corzi vecine.

Sfaturi cand cumparam o chitara electrica

Chitara electrica este indicata celor care vor sa cante pasaje rapide, celor care vor sa reproduca sunetele alterate, “grele” ale unui cantec de genul metal, heavy metal, Rock,  Punk, Pop  sau orice cantec care necesita ceva efecte pentru a-l putea reproduce.

 

Aici trebuie precizat ca este nevoie de amplificator ( Combo) pentru ca o chitara electrica sa se poata auzi.  Altfel, o chitara electrica neamplificata nu se va auzi aproape deloc ( sunetul acesteia este mult mai slab decat al unei chitare acustice, intrucat nu exista cutie de rezonanta).

 

La acest minim setup ( chitara electrica si combo), se mai pot adauga zeci de efecte cu ajutorul pedalelor de efect, nu ai nevoie decat de cabluri pentru a le conecta intre ele si bineinteles de putina rabdare. Sunetul pe care il cauti, bine stabilit si el in mintea ta, se afla cu siguranta printre nenumaratele posibile optiuni ale unor pedale de efect alese in urma catorva sau, din contra a multor ore de cautari si studiu in acest domeniu aproape nelimitat as putea spune.

 

De unde e bine sa ne cumparam o chitara?

Recomandarea ar fi ca achizitia unei chitare sa se faca dintr-unul din magazinele de specialitate. Acestea sunt cele mai indicate pentru ca oamenii de acolo (macar parte din ei) mai testeaza chitara inainte sa o vanda. Se verifica daca aceasta are defecte ce se pot regla. Aceste mici setari pe care cei de la magazinele de specialitate le fac pot sa faca diferenta pentru un incepator care nu stie de ce chitara lui are un bazait ( un fret buzz cum se zice) desi el a cumparat o chitara noua si apasa destul de tare pe tasta.

Daca ai nelamuriri sau intrebari legate de acest subiect, scrie-ne si noi te vom indruma spre achizitia unei chitare cat mai potrivita tie!